Dezabilitatea mea nu mă împiedică să merg cu capul sus

 

Viața ne pune mereu la multe și diferite încercari iar un exemplu demn de urmat cum să trăim și să ne bucurăm de fiecare clipă din viată noastra ar fi Pînzaru Livia. O fată foarte optimistă,activă și mereu cu speranța în suflet .

Am subliniat că anume Livia poate sa ne fie tuturor un exemplu deoarece în pofida faptului că este oarbă la doar 19 ani este studentă în anul 2 , facultatea de Jurnalism si Stințe ale Comunicării a Universitații de Stat din Moldova. Este o studentă exemplară cu media de 9,50, este solistă a corului de copii cu dezabiliți din Chisinau, ,este membră a Asociație tineretului cu dezabilitați și conduce segmentul -relații publice, este pasionată de calculator ,cunoaște 5 limbi(romîna, rusa, spaniola și esperanto) face sport și viseaza sa- și întemeieze o familie .

Dar cum e și normal ca fiecare moneda să aiba 2 parți , există și partea mai dură a vieții Liviei și anume lipsa independenței, aceasta dependentă permanentă de cineva îi micșoreaza posibilitatea de a trăi în propria dorință .

Lucruri , momente, acțiuni care pentru noi sunt atît de banale pentru ea sunt o luptă, chiar și pentru a merge la magazin , la universitate, în oraș are nevoie de însoțitori, care de cele mai multe ori sunt părinții și prietenii care nu refuză niciodată să o ajute și să-i acorde umărul lor .

O un alt moment negativ in viața Liviei sunt mulțimea de bariere materiale ce le intîlneste. Primul lucru care nu-l poate accepta este frica oamenilor de a angaja persoanele cu dezabilitați în cîmpul muncii, chiar dacă ei au studii superioare.

“Doar cu o pensie de invaliditate nu poți trăi o lună întreaga , trebuie să ne asiguram și noi o situație materială ca fiecare om” ne-a spus Livia”

Iar marele vis a cestui omulean plin de sperantă și credință este ca să shimbe ceva in țara noastră , să se schimbe atitudinea oamenilor fața de aceste persoane , și ca să se poate și ei dezvolta, realizeze pe plan profesional.